Spania și corupția

Fiindcă am destul de mult contact cu spaniolii, ori sunt voluntari SEV ori studenți Erasmus, cei mai mulți se plâng atât de situația econimcă cât și de corupția ce persistă. Ea existând atât în rândul politicienilor ce sunt în partidul de la putere cât și în familia monarhică. Da, spaniolii au rege.

0,,16540775_303,00

 

Sursa foto

Oscar, colegul meu de SEV, la început îmi povestea destul de des că autoritățiile nu prea iau măsuri anti-criză, sunt mulți șomeri și preferă să nu meargă înapoi. Iar acum și-a găsit 2 joburi în Gdansk. Iar în urmă cu câteva zile, la o petrecere de rămas bun a unor voluntari, un alt spaniol, David, îmi povestea de mai bine de o oră cât de coruptă e situația acolo, că sunt multe cazuri de corupții adresate membrilor familiei regale, exceptând regele. Ar fi amuzant să vezi un rege după gratii.

Am început să caut ceva informații pe internet. Doar Spania nu e mai coruptă decât România, nu? La câte bancuri avem că români sunt cei mai mari hoți, nu prea îți vine să crezi că o țară ce e în UE de zeci de ani poate să întreacă România la această categorie. Se pare că greșesc.

„Ţara este, în continuare, ţinta preferată a celor care spală bani. Ruşii, chinezii şi italienii o fac de ani de zile” susţine jurnalistul Paola del Vecchio. – articolul complet e aici.

Câteva articole despre acest subiect: theworld.org , edition.cnn.comGürtel case iar unul în română presseurop.eu

Fiindcă nu am fost niciodată în Spania nu pot să bag mâna în foc. Dar am auzit destul de multe plângeri de la spaniolii de aici. Plus din ce am citit pe internet, încep să cred că una din cele mai vizitate țări europene, de români, are mai multe puncte comune cu România decât am crezut inițial. Nu doar limba și femeile frumoase.

P.S.: am înțeles că cei mai mulți oameni afectați de criză sunt de fapt români. E vreun român ce e în Spania și îmi citește blogul pentru a confirma ori infirma?

Lasă un comentariu