Botosani

Recrutări de voluntari – Botoșani

recrutare b right media

Asociația B-Right Media derulează o campanie de recrutare de voluntari, până duminică 16 noiembrie 2014, inclusiv.

Proiecte trecute: Târgul ONG-urilor (4 ediții), Gala Voluntarilor, proiecte finanțate prin programul Tineret în Acțiune (SEE YOU(TH) IN THE MELTING POT) , Green Agents, activități de ecologizare/protecția mediului, traininguri (Metode și instrumente de educație nonformala) și mult mai multe. (mai mult…)

Cum a fost la blogmeet 8.5

Blogmeet 8.5 a fost sâmbătă, 25 octombrie 2014, cu un program special, nu doar socializare într-un local.

Programul nostru a început la ora 14:00 (întâlnire cu Asocția B-Right Media), la ora 15:30 am vizitat beciurilor din Centrul Vechi iar de la ora 17:00 am mers în The Routh 78 pentru a bea ceva cald și să socializăm.

Întâlnire cu Asociația B-Right Media

Primul punct de pe lista noastră a fost Asociația B-Right Mediat,  o întâlnire de diseminare a proiectului Green Agents, Active Citizenship for a Sustainable Europe, primul proiect Erasmus + implementat la Botoșani și unul dintre primele la nivel național și european.

Oameni faini care ne-au pregătit energizers și prezentări interactive a proiectului, nu doar un simplu PowerPoint, așa cum sunt cele mai multe întâlniri de diseminare. (mai mult…)

Caut echipă pentru a aduce incubator107 la Botoșani

LOGO incubator107-01

Vreau să aduc franciza incubator107 și la Botoșani, o franciză de care Botoșaniul are nevoie, pentru a aduce la lumină acei botoșăneni cu abilități, competențe interesante și pentru a le oferi tinerilor un mediul non-formal de învățare și dezvoltare.

În primul rând te vei întreba ce e aia incubator107? O franciză gen McDonalds ori OMG? Nu, este locul în care oricine poate învăța pe oricine orice în cadrul unor ateliere non-formale ori formale, în funcție de deciziile meșterilor.

Meșterii sunt acele persoane care au o anumită calitate, abilitate ori competență și doresc să o împărtășească învățăceilor. Meșterii pot fi pasionați, inițiați sau experți. (mai mult…)

Cursuri de filme şi televiziune la Botoşani

Pe site-ul 4botosani.ro am aflat că în Botoşani se organizează cursuri de filme şi televiziune, o ştire care mă face să cred că încep să se întâmple chestii din ce în ce mai interesante. Asta dacă eşti informat/ă, desigur.

cursuri filme si televiziune

Cursurile sunt contra cost, se organizează atât pentru copii cât şi pentru adulţi, în Centru Vechi, clădirea de sticlă de lângă biserica Uspenia.  (mai mult…)

Blogmeet Botoşani #7.5

Sâmbătă, 20 septembrie 2014, se va organiza a şaptea întâlnire a comunităţii bloggerilor botoşăneni. Această ediţie va fi puţin diferită fiindcă vom face şi un tur ghidat al oraşului Botoşani, tur întreţinut de unul din ghizii Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Botoşani. Astfel vom cunoaşte mai bine istoria şi poveştile din spatele clădirilor şi a bisericilor. (mai mult…)

Interviu: Zig Zag prin România

În urmă cu câteva zile am cunoscut un grup de tineri energetic care fac ceva inedit: turul României timp de 4 ani de zile.

zig zag botosani

M-am întâlnit cu ei la terasa de la Hotel Rapsodia şi deşi erau 12 la masă am încercat să mă concentrez doar pe o singură persoană, deşi primitori şi doreau să ne ofere cât mai multe detalii şi informaţii despre proiectul lor. Am luat interviul lui Alexandru Damaschin:

1. Cum de v-a venit această idee?

Unul dintre noi a venit cu ideea de a vizita toată România şi încetul cu încetul ne-am adunat mai mulţi prieteni iar ideea a evoluat. Să vizităm toată ţara în 4 ani de zile, câte o lună în fiecare judeţ. Pentru că unde-s mulți, puterea crește și povestea nu se-oprește!

2. De când a început călătoria voastră?

Călătoria propriu-zisă a început pe 16 august 2014, în Botoşani. (mai mult…)

Cum a fost la blogmeet 6.5

În urmă cu o săptămână, joi 28 august 2014, s-a organizat a şasea întâlnire lunară a bloggerilor botoşăneni. De data aceasta Gourmand Social Caffe (de pe Pietonalul Unirii) ne-a găzduit iar amabilitatea personalului şi discuţiile interesante au făcut ca timpul să treacă fără să ne dăm seama.

blogmeet2 blogmeet3

Ca de obicei am avut şi bloggeri noi (Sebastian, Eduard, Ionuţ, Ingrid Andreea, Andrei Florin şi Ilie) iar dintre „clienţii” mai vechi ai întâlnirilor au venit: Adi, Ioana, Florentina Tituleac, Toma Florentina, Magda, Andreea, Nicoleta şi Ana. Le-am simţit prezenţa bloggerilor:  Gabriel, Lucian MustaţăOvidiu, AndraClaudia Mihaela şi Mioara Claudia.

blogmeet1.1

Am discutat despre  (mai mult…)