Tiparele la om

Poate suntem obișnuiți cu tipare, ca vara să fie vară iar iarna iarnă. Când e cald să fie cald, când e frig să nu mai vrem să ieșim din casă. Când e iarnă știi că ai nevoie de anvelope de iarnă, când e cald și frumos știi că ai nevoie de anvelope vara, nu? Puțin știu că în trecut vremea era destul de instabilă, nu tot timpul, dar se mai întâmpla. Desigur mai rar, din perspectiva omului. O dată la câteva decenii ori secole iarna era călduroasă iar vara rece și cu ploi continuu. Se mai întâmpla să existe și temperaturi extreme. În perioada Evului Mediu erau ierni atât de geroase încât îngheța în totalitate lacurile și râurile. Ori în urmă cu ceva mii de ani, când primele civilizații ale omului erau tinere și naive, venea un val de căldură ce ținea decenii, generații, culturi, animale și oameni murind pe capete. Atunci ei dădeau vina pe zeii fiindcă credeau că au făcut ceva rău, că i-au înfuriat. Noi acum știm mai bine….cel puțin o parte dintre noi.

Tiparele ne-au ajutat să ne dăm seama cine ne e dușman și cine e prieten. Atunci când călătoream ne uitam la stele, la constelații iar tiparele ne ghidau spre noi locuri ori cele cu care suntem obișnuiți. Dar în același timp tiparele ne-au făcut să fim suspicioși și răi cu cei care nu se încadrau în ele. Ori fiindcă era de altă culoare, ori religie ori pur și simplu fiindcă era peste un rău (granița naturală a unei țări). Și așa au început războaiele, atrocitățile și sclavagismul. Câteodată tiparele ne-au ajutat alteori nu. În special dacă erai în poziția celui judecat după tipare diferite față de ale tale.

Dar, în timp, am învățat să creăm alte tipare, diferite și câteodată opuse. Deși prețul plătit a fost mare, cel puțin din perspectiva noastră. În urmă cu 300 de ani era normal să ai sclavi (de obicei erau africani), era normal să judeci pe cineva după familia și poziția socială, era normal ca o femeie să fie supusă bărbatului și să facă ce dorește el, era normal să nu știi carte și să mori în jurul vârstei de 30 de ani. Dar după multe războaie, unele mai terifiante decât altele, după ceva revoluții (atât științifice cât și sângeroase) și după multe cărți și idei schimbate între oameni și popoare am ajuns la tiparul nostru. Un tipar ce spune că e greșit să judeci pe cineva, e bine să fii citit și învățat, poți urca pe scala socială indiferent de sex, poziție socială inițială, religie ori culoarea pielii și tot așa.

Poate în câteva decenii nu va mai exista tiparul celor patru anotimpuri. Poate vom avea doar două, o combinație între primăvară/vară și toamnă/iarnă.

Nu crezi?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s