AmFiTeatru 2014 – premiere

Pentru cine nu ştia săptămâna trecută a fost la Botoşani Festivalul de teatru adolescent – AmFiTeatru, ediţia a VI, la care am fost blogger oficial participând la piesele de teatru (la câte am putut şi eu). A fost un eveniment fain, interesant şi interactiv. Sunt atât de multe de zis aşa că mă voi rezuma doar la câteva aspecte.

Deşi trupele erau formate din elevi unele din ele au jucat atât de bine încât nu puteai să faci diferenţa între ei şi trupele de actorie profesioniste. Unele erau la început de drum, şi a fost evident prin premiile obţinute (ori cele pe care nu le-au obţinut). Dar toate trupele au transmis un sentiment şi un mesaj. Ceea ce mi-a plăcut mult. Unele se axau pe drama, altele pe comedie, dar toate aducând un mesaj din care puteai să înveţi ceva.

Pe lângă cele 9 trupe oficiale din cadrul competiţiei au mai fost şi câteva în afara programului iar unele au fost doar pentru voluntari şi trupele participante.

premii 1

 

Felicitări trupelor căştigătoare şi voluntarilor pentru organizarea unui eveniment extraordinar.

Premii surpriză

Premiul HELEN’S PLACE pentru Cel mai charismatic cuplu de pe scenă oferit de restaurantul „Helen’s Place” cuplului Ioana Pintilie și Paul Nistor din spectacolul Steaua fără nume – DRAMA CLUB Botoșani

Premiul VOLUNTARILOR festivalului AmFiTeatru 6

 Trupa „MIRCEA ALBULESCU” Câmpina

 

Premiul pentru cea mai reuşită formă de promovare

 Trupa AMPRENTE Brașov pentru promovarea spectacolului Jocul de Ion Băieșu

 

Premiul de popularitate, acordat de Juriul elevilor 

 Spectacolul Soacra cu tri nurori. Farsă populară adaptare după Ion Creangă al trupei „MIRCEA ALBULESCU” Câmpina

 

Premiul ATELIERUL DE TEATRU acordat de adolescenții Atelierului de teatru

Trupa AS București, pentru spectacolul Clasa noastră, adaptare după Tadeusz Slobodzianek

 

 

Premiile juriului

Premii speciale:

– Trupa AICI Constanța – pentru modul în care a funcționat echipa

– Trupa BIRLIC  Fălticeni – pentru modul în care a funcționat echipa

– Trupa DRAMA CLUB Botoșani – pentru modul în care a fost utilizat spațiul scenic

 

Premii de interpretare a unui rol secundar feminin

– Ioana Barbu – pentru rolul Acolita din spectacolul Steaua fără nume după Mihail Sebastian – DRAMA CLUB Botoșani

– Andreea Bîrzan – pentru rolul Lidewij Vliegenthart din spectacolul Sub aceeași stea, după John Greene – AICI Constanța

– Ioana Nedelcu – pentru rolul Zocha din spectacolul Clasa noastră dupa Tadeusz Sbolodzianek – AS București

 

Premii de interpretare a unui rol secundar masculin

– Cezar Costache – pentru rolul Avram din spectacolul Clasa noastră dupa Tadeusz Sbolodzianek – AS București

– Serban Lazarovici – pentru rolul Ifrim din spectacolul Steaua fără nume după Mihail Sebastian – DRAMA CLUB Botoșani

– Denis Murărescu – pentru rolul Decebal Brânză-Ovenescu din spectacolul Karagiale Reloaded de Gheorghe Balint – BIRLIC Fălticeni

 

Premii de interpretare a unui rol principal feminin

– Teodora Anghel – pentru rolul Dora din spectacolul Clasa noastră după Tadeusz Sbolodzianek – AS București

– Maria Muller – pentru rolul Raselka din spectacolul Clasa noastră după Tadeusz Sbolodzianek – AS București

– Mădălina Florentina Mușat – pentru rolul Hazel din spectacolul Sub aceeași stea după John Greene – AICI Constanța

 

Premii de interpretare a unui rol principal masculin

– Mihai Pascu – din spectacolul Sub aceeași stea după John Greene – AICI Constanța

– Cosmin Ștefan Stănilă – pentru rolul Augustus din spectacolul Sub aceeași stea după John Greene – AICI Constanța

– Gabriel Zaharia – pentru rolul Jakub Katz din spectacolul Clasa noastră după Tadeusz Sbolodzianek – AS București

 

Marele premiu – Trofeul Festivalului pentru cel mai bun spectacol

Soacra cu tri nurori. Farsă populară adaptare după Ion Creangă – „MIRCEA ALBULESCU” Câmpina

Nominalizări:

– Sub aceeași stea după John Greene – AICI Constanța

– Clasa noastră după Tadeusz Sbolodzianek – AS București

 

Trupa BATAILLE DES JEUX a clasei de Arta actorului de la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani a participat în afara concursului cu spectacolul Voci în lumina orbitoare de Matei Vișniec

ATELIERUL DE TEATRU a participat la AmFiTeatru 6 cu spectacolul Să nu mă părăseștidupă Kazuo Ishiguro, prezentat in afara concursului.

Juriul

juriu amfiteatru

Sursa info şi foto

Poze de la premiere

premii 2 premii 3 premii 4 premii 5 premii 6 premii 7

Sursa foto

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s