Senatul a aprobat o noua Lege a Voluntariatului

Pe 17 februarie Senatul a aprobat o nouă lege a voluntariatului care, printre altele, recunoaște experiența de voluntariat ca experiență de muncă iar voluntarii vor fi înregistrați la Inspectoratul Teritorial de Muncă din raza unităţii administrativ-teritoriale unde îşi are sediul organizaţia gazdă.

După aproape 24 de ani de la Revoluție și 13 ani de la prima lege a voluntariatului, în sfârșit vom avea o lege care să recunoască legal munca voluntarilor.

voluntar21Sursa foto

Este un pas natural pentru dezvoltarea voluntariatului în România și a spiritului civic. Reglementările importante din lege sunt:

– reglementarea obligatorie a relației dintre voluntar și organizația gazdă printr-un contract cadru în formă scrisă, înregistrat în evidența organizației gazdă;

recunoașterea voluntariatului ca experiență profesională. Legea recunoaște experiența dobândită din momentul publicării în Monitorul Oficial;

– acordarea de către organizația gazdă a unui certificat de competențe dobândite prin voluntariat. Certificatul conține opt competențe cheie similare cu cele din certificatul Youthpass.

O parte dintre voi veți spune că în acest fel vor fi mulți care vor trișa. Care se vor înscie la un ONG vai de capul lui, doar pentru a obține un certificat și gata, are experiență profesională, și poate lua șomaj ori alte beneficii sociale de la Stat. Poate că aveți dreptate. Însă această lege a fost creată după trei ani de consultări publice cu peste 500 de organizații nonguvernamentale din întreaga țară, sub coordonarea Federației VOLUM. Deci nu cred că nu au luat în calcul și această posibilitate și probabil au propuneri de legi/reguli care să împiedice ori să îngreuneze „trișarea”.

Pe lângă sutele de ONG-uri proiectul mai este susținut politic de deputatul Mihai Sturzu și alți 105 parlamentari. Lista de deputați și senatori o puteți obține aici.

Proiectul de lege este armonizat european, are susținerea Centrului European de Voluntariat și cuprinde prevederi existente în majoritatea statelor membre Uniunii Europene: recunoașterea voluntariatului ca experiență profesională și dezvoltarea unui sistem de recunoaştere a competenţelor dobândite prin activităţi de voluntariat acceptate de sectorul neguvernamental, de sistemul formal de învăţământ şi de piaţa angajatorilor privaţi și publici.

Pentru studierea noii legii click aici; pentru studierea istoricul inițiativei de Modificare a Legii Voluntariatului nr. 195/ 2001 click aici.

Ce părere ai? Crezi că e o lege necesară? Va fi implementată pozitiv? Vor lua angajatorii (publici ori privați) în serios certificatul de competențe?

Anunțuri

5 comentarii

  1. Aceasta lege a devenit indispensabila pentru ca statul paseaza din ce in ce mai multe activitati pe umerii voluntarilor, unele dintre cu conditii speciale de protectie a muncii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s