Un festival ce nu e pentru occidentali

De fapt, nu e pentru oameni normali. Nu spun că indienii nu sunt normali, dar câteodată o dau rău prin popușoi. Cum să ai un festival al violului iar fetele între 7-16 să fie violate? Legal. Poate occidentalele nu ar fi vizate (deși mă îndoiesc) dar săracele fete de acolo nu au de ales. Ori se supun, ori sunt omorâte. Repet. Legal.

Sursa foto – poza e de anul trecut

Este vorba despre un festival anual, vechi de sute de ani. Iar motivul pentru care se ține: este de datoria comunității (de bărbați) să le violeze pentru a scoate demonii din ei. Desigur, au o șansă să scape, dacă în timpul festivalului fug până la zona unde sunt în siguranță. Ori dacă sunt măritate. În articol se spune că o fetiță de 12 ani, în urmă cu un an de zile, aproape că a reușit să scape, doar că 9 au sărit pe ea, în ultimele minute ale festivalului.

Eu sunt pro conservării tradițiilor comunităților și a unor țări. Dar parcă unele sunt prea de tot. De exemplu: dacă tradiția tribului spune că femeile trebuie să aibă gâtul lung și le alungesc e treaba lor. Dar unele chiar ar trebui să fie interzise.  Știu că unele obiceiuri și moduri de gândire ale occidentalilor nu trebuie acceptate și implementate orbește de către celelalte țări. Dar…poate mentalitatea noastră de a respecta femeia și de a o trata egal, ar trebui să fie general valabil și respectat cu strictețe. Dacă noi am reușit să diminuăm discriminarea și să acceptăm egalitatea întrebărbat și femeie, între oameni, poate că ar trebui și ceilalți să o implementeze. Nu?

Deși nici Occidentul nu e perfect. Sunt multe țări unde cazurile de violuri sunt alarmant de mari. Citisem un articol că în Marea Britanie, cele mai multe femei care au depus plângeri au fost și umilite ori luate peste picior de autorități. Cred că în unele țări situația e și mai gravă.

Ori…poate e vina femeii, nu?

 

P.S.: articolul (inițiat) e doar o satiră creată pentru a accentua numărul mare de violuri și de tratare barbară a femeilor din India. Câteva informații despre site-ul inițial aici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s