Ziua Educaţiei Nonformale în Botoşani

ZEN, ori Ziua Eduaţiei Nonformale, va fi în perioada 11-12 octombrie, în mai multe oraşe din România. Scopul, după cum spune şi numele, e să promoveze educaţia nonformală. Iar în Botoşani va fi promovat prin fotografii, la cinema, o gală şi un concurs foto vineri şi sâmbătă (11-12 ocombrie 2013).

Gala Angelica Gherman

Incepe la 11-10-2013 ora 18:00, se incheie la 11-10-2013 ora 19:00
Asociaţia B-Right Media a dat startul, la 1 martie 2013 primei ediţii a Galei „Angelica Gherman” – o competiţie pentru recunoaşterea meritelor tinerilor învăţători din judeţ care au o activitate deosebită la catedră.

Timp de două luni, tinerii învăţători atât din mediul urban, cât şi rural care au maximum cinci ani de experienţă la catedră, au putut să depună dosare prin care să-şi demonstreze performanţa şi creativitatea în activitatea didactică.
Criteriile de evaluare au urmărit atât educaţia formală, dar în special cea nonformală, fiind încurajate să se înscrie cadre didactice ce au desfăşurat atât activitate curentă la catedră, cât şi proiecte educative extraşcolare, cu sau fără finanţare.

În data de 11 octombrie 2013, va fi decernat Premiul pentru „Învăţătorul Debutant al Anului 2013”, în cadrul unei gale organizate în contextul a două sărbători : Ziua Educaţiei Nonformale (11-12 octombrie), respectiv Ziua Învăţătorului (5 octombrie). Câştigătorului i se va decerna placheta „Învăţătorul Debutant al Anului”, alături de un premiu în cărţi şi de o finanţare de 1000 de lei cu consultanţă gratuită din partea Asociaţiei B-Right Media pentru un proiect educativ pe care îl va derula pe parcursul anului 2013.

Gala Angelica Gherman face parte din proiectul „Botosaniul Nonformal 1.0”, finantat de Ministerul Tineretului si Sportului, prin Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Botosani. In cadrul aceluiasi proiect va fi organizat la Botosani si modulul de formare „Metode si instrumente de educatie nonformala in context Tineret in Actiune”, cu formatori din reteaua nationala a ANPCDEFP, in perioada 14-15 octombrie 2013.

Angelica Gherman, în memoria căreia Asociaţia B-Right Media va organiza anual această gală, a fost şi va rămâne în amintirea tuturor ca o învăţătoare şi autoare de cărţi şcolare cu un palmares impresionant care cuprinde: 21 de cărţi şcolare apărute şi două în curs de apariţie, toate editate la Bucureşti; tiraje însumând peste 300.000 de exemplare distribuite în întreaga ţară şi în Republica Moldova, în librăriile tradiţionale şi virtuale; 37 de ani de carieră la catedră; sute de elevi cărora le-a îndrumat primii paşi în şcoală; diploma „Gheorghe Lazăr – clasa I” , obţinută în anul 2007 şi diploma „Pedagogul Deceniului” decernată de Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi, respectiv Diploma de Merit în domeniul Educaţie, acordată de Primăria Municipiului Botoşani la prima ediţie a Galei Valorilor Feminine, în anul 2009. Angelica Gherman s-a stins din viaţă la 1 martie 2012, după ce, timp de mai mulţi ani, s-a luptat cu o boală necruţătoare.
Adresa: Complex Europa
Organizator: Asociatia B-Right Media
Persoane de contact: Raluca Balascau
Informatii suplimentare: http://gala.voluntariatbt.ro/

Botosani CityCAM

Tinerii din Centrul de Voluntariat B-Right Media Botosani vor utiliza metoda PhotoVoice pentru a surprinde Orasul Botosani asa cum este el in momentul octombrie 2013, cu bune si cu rele.

Participantii vor fi grupati pe echipe, iar fiecarei echipe i se va aloca o parte a orasului. Tinerii vor avea la dispozitie 2 ore pentru a surprinde imaginea care li se pare cea mai relevanta, apoi se vor reuni la sediul Centrului de Voluntariat si vor prezenta fotografiile intr-o maniera cat mai creativa, insistand asupra povestii din spatele acestora.

Fotografiile, impreuna cu povestea lor, vor fi incluse intr-o galerie ce va fi postata pe pagina oficiala de Facebook a Asociatiei B-Right Media.
Adresa: Sediul Centrului de Voluntariat B-Right Media
Organizator: Asociatia B-Right Media
Persoane de contact: Raluca Balascau

 

Nonformali la Cinema

Fotografii care vor promova valorile culturale locale. Oricine poate participa iar materialele vor fi proiectate la Cinema Unirea şi publicate într-o revistă.

Organizator: Asociatia culturala Vis de Artist si Cinematograful „Unirea” Botosani
Persoane de contact: Catalina Constantinovici, 0721.133.288, visdeartist@yahoo.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s