Românii şi democraţia

Lumea se tot plânge că în România nu poţi să faci nimic şi că e mai bine să mergi să lucrezi în alte ţări din Uniune. Pe de o parte au dreptate, pe de altă parte nu.

Politicienii ori Statul, în general îşi bat joc de profesiile care pot ridica ţara. Oferă salarii foarte mici medicilor, profesorilor, se bat cu pumnul în piept la televizor că ei sunt cei mai buni şi că opoziţia e vinovată de tot şi toate. Foarte multe taxe şi impozite de plătit, salarii mici, comparând cu preţurile existente. Uneori cheltuie banii doar de dragul de a-i cheltui şi nu sunt în stare să facă câteva reduceri (cum ar fi să reducă impozitul pe fructe şi legume la 9 ori 5%).

Dar pe de altă parte, nu suntem nici ţară de lumea a treaia. Deşi unii dintre voi mă veţi contrazice. Atunci te voi întreba: tu ştii care e situaţia din Transnistria ori din Turcia? Dacă nu ştii şi nu ai trăit nu ai cum să compari. Suntem în UE şi avem foarte multe avantaje. Doar că trebuie să muncim, să avem răbdare, să avem viziune.

Dacă poporul român a fost asuprit şi a trebuit să învăţâm să fim supuşi şi cuminiţi şi dacă facem ce spune şefu ne va fi bine, acum lucrurile s-au schimbat. În urmă cu 20 de ani am descoperit ce înseamnă democraţia. Am descoperit că putem avea foarte multă libertate, dar şi obligaţii. Am învăţat că cei perfizi şi tari de gură (ca Gigi) atrag atenţie şi bani. Am învăţat că corupţia, deşi are o lungă istorie în poporul nostru, nu e chiar bună. Parcă am vrea ceva mai mult. Am învăţat, în special în ultimii ani, că trebuie să muncim şi să avem răbdare.

Sursa foto

Putem deveni mai buni. Putem avea o viaţa chiar foarte bună. Putem nu doar să facem parte dintr-o Uniune ba chiar să şi influenţăm anumite legi. Aşa cum a făcut Dacia Cioloş, de exemplu.

Nu avem nevoie de un rege, de un conducător, de un nou Ceauşescu ori Antonescu. Nu avem nevoie de Biserică în Stat pentru a ne fi mai bine. Trebuie să credem că ne va fi mai bine, să muncim şi iar să muncim.

Munca e grea, ştiu. Pentru ţările balcanice, cât şi pentru România. Am fost învăţaţi că lenea e o parte din noi. E caracteristic poporului. Poate o fi. Poate a fost şi va fi. Dar dacă vrem să ne fie rău. Dacă vrem să fim conduşi. Dacă vrem ca  astăzi să mâncăm o shaorma iar o săptămână să murim de foame. Atunci ignoră ceea ce zic.

Dar România nu e atât de neagră. Vorba din popor: Dracu nu e atât de negru.

Fiecare ţară europeană, care a ajuns la un nivel pe care să îl apreciem, a trecut prin mai mult faze, mai mult ori mai puţin asemănător cu ale noastre. Crezi că Franţa, Spania, Italia nu au probleme? Crezi că Germania s-a născut dintr-o dată mare economie europeană?

Au avut nevoie de timp, de muncă, de cetăţeni activi şi de oameni politici şi de afaceri băgaţi în închisoare, pentru corupţie. Au condamnat comunismul şi nazismul, acolo unde a fost nevoie.

Franţa a trecut prin mai multe etape de democraţie versus dictatură ori discriminări. Germania, după război au fost tăiaţi în jumătate şi partea vestică a ascultat de marile puteri, până când a devenit ea înseşi o mare putere.

Anglia, deşi are democraţie de sute de ani acum vrea să iasă din UE, fiindcă nu e bine pentru afaceri. Plus, ştim cu toţii cum îi privesc pe români.

Da, va trebui să facem la fel. Fiindcă noi nu am avut democraţie, reală, până în anii 90′. Spania a avut vreo 2-3 decenii mai multă democraţie decât noi. Deşi acum se zbat cu cazuri de corupţii la fel de mari ca şi la noi în ţară.

Trebuie să încercăm diverse sisteme, legi, politicieni până când vom găsi forma potrivită pentru noi. Băsescu ne-a învăţat că un preşedinte ori o instituţie poate manipula sistemul după bunul plac. Acum a venit timpul parlamentarilor să o facă, prin noile modificări din Constituţie. Dar nu e bai, îşi vor reveni. Ori vor fi ceva proteste ori cei de la UE îi vor atenţiona şi ca nişte băieţei şi fetiţe cuminţi vor asculta.

Suntem discriminaţi ori trataţi altfel fiindcă permitem. Fiindcă permitem instituţiile statului să tacă şi să nu tragă la răspundere Guvernele din Franţa ori Anglia, ori cei care au făcut aşa. Fiindcă permitem ca ceilalţi să ne discrimineze şi îi încurajăm pe cei care fură ori face alte ilegalităţi. Îi considerăm doar modele, nu?

De vrem mai mult trebuie să devenim mai mult. Mai mult decât suntem acum.

Democraţia înseamnă să munceşti, să te informezi, să fii cetăţean activ şi să lupţi pentru ceea ce crezi.

Să muncim şi să respectăm. Să muncim pentru viitorul nostru şi a generaţiilor ce vor veni. Să respectăm Statul şi legile (deşi câteodată avem impresia că nu merită), să îi respectăm pe cei diferiţi faţă de noi (minorităţi etnice, religioase şi tot aşa) fiindcă până la urmă şi noi vrem respect, nu?

Ceea ce oferi aceea vei primi. Mai devreme ori mai târziu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s