Iași – viitoare capitală european culturală? Oare – relația cu ONG-uri

Aș putea să scriu despre comunicarea ineficientă a autoritățiilor locale, despre un primar care (din auzite) preferă mai mult postul decât cetățeni ori despre neinteresul autorităților locale pentru dezvoltarea unor politici publice locale pe termen lung dedicat infrasctructurii, sistemului de educație și culturii (de orice fel). Dar nu voi scrie despre asta. Voi scrie despre relația APL-urilor (Autorități Publice Locale – Consilii, Primărie etc.) cu societatea civilă locală, cu organizațiile non-guvernamentale. Despre fondurile nerambursabile.

De ce aș scrie despre un astfel de subiect? În primul rând fiindcă știu despre ce vorbesc, având contact destul de des cu APL-urile ieșene. În al doilea rând fiindcă sunt stupefiat de minciunile pe care le aruncă primarul municipiului Iași, că orașu va deveni viitoarea capitală cultural european. Poate că străzile și spațiile verzi ar trebui să îi ofere suficiente indicii că nu va reuși. În al treilea rând fiindcă consider că o societate civilă matură, foarte bine subvenționată și tratată ca un partener real, poate aduce foarte multe beneficii comunității locale. Iar o societatea civilă nu reprezintă doar cultele religioase (Biserica) ori cluburile sportive.

Primăria Municipiului Iași, ori prin primar ori prin diverși oameni de la conducere, nu are o relație matură cu societatea civilă locală. De ce zic acest lucru? Fiindcă foarte multe din proiecte (care nu au legătură cu Biserica ori activitățile sportive – clubul sportive) sunt ori create pentru imagine ori slab finanțat.

O comunicare eficientă e de dorit. Exemplu actual – tăierea și înlocuirea teilor.

Există o finanțare a unor proiecte mari, doar că după câteva ediții vor fi lăsate să moară fiindcă nu aduc rezultatul instantaneu dorit. Exemplu IIFF (International Iasi Film Festival). Care după 2-3 ediții nu a mai primit finanțare. Așa se va întâmpla și cu FIE 2013 Iași.

Majoritatea lucrurilor făcute de Primărie sunt fiindcă trebuie făcute ori că dă bine. La fel și cu finanțarea nerambusabilă destinată societății civile locale. Există o lege, nr 350/2005, care obligă autoritățile să ofere bani (maxim 90% din cheltuielile eligibile) ONG-urilor locale, cluburilor sportive și cultelor. Sunt obligați să publice cu cel puțin 30 de zile înainte când va fi termentul limită de depunere (secțiunea 3, art. 20, aliniat 1) iar ei au anunțat cu18 zile (pentru cultura scrisă) respectiv 11 zile (pentru activitate ONG) – puteți citi aici. Oferă doar 60%, în timp ce în celelalte județe din Regiunea N-E (Moldova) e de maxim 90%. Plus o parte din celelalte județe oferă mai mult. Tot prin lege sunt obligați să ofere criteriile de elegibilitate și eventual un ghid de aplicare. Prin câteva surse am aflat, în sfărșit, că primele 2 documente de aici pot fi luate ca îndrumător. Cred că sunt puțin bătut la cap dar nu m-aș fi gândit că sunt ele.

Desigur nu toate APL-urile sunt la fel. Prefectura încurajează o comunicare și relație deschisă cu societatea civilă, inclusiv mediul de afaceri și cel educațional. Ajutând și susținând Consiliul de Dezvoltare Economică și Socială a Județului Iași, care include Comisia ONG-urilor. Momentan doar atât știu 😀

Dar societatea civilă locală de ce nu face nimic? Fiindcă dacă au nevoie de aprobări, de autorizații, să aplici pentru diverse programe, ai nevoie să treci pe la ei. Și mai mult ca sigur dacă îl superi pe domnul primar nu vei obține cele necesare. Plus există mentalitatea „oricum nu se va schimba nimic”. Și dacă mai adaugăm în calcul slaba finanțare a societății civile e oarecum de înțeles de ce unele se chinuie pentru un os pe jumătate ros. 

Nu spun că așa sunt toate. În nici un caz. Sunt organizații puternice, care au relații sănătoase cu APL-uri. Care au proiecte și programe cu impact local, ori fiindcă știu cum să facă FR ori fiindcă au programe europene finanțate. Știu pe la ce instituții să meargă pentru a obține aprobările necesare, fiindcă au experiență de ani buni. Dar sunt puține. Foarte puține.

Spuneam că alte orașe din regiune au fonduri ceva mai mari: – Botoșani are un buget de 200.000 de lei, cu tot cu ghid.

– Suceava are un buget de 130.350 de lei , anunțat pe 7 mai în Monitorul Oficial (ceea ce nu e transparent). Informații aici.

– Bacăul are un buget aproximativ de 300.000 de lei, anunțat cu….nu știu. Poate verifica aici. Sportul are peste 10.000.000 lei.

Piatra Neamț are un buget de 500.000 de lei pentru cultură, religie, învăţământ; activităţi sportive şi de tineret; servicii sociale. Destul de puțin, având în vedere că sportul înghite destul de mult din buget. Informații aici.

– Vaslui are un buget de….. habar nu am. Din păcate nu am găsit nimic. Cel puțin online.

– Galați are un buget de …….  , anunțat cu  ……… , cu tot cu ghid. Să moară pisica dacă am găsit vreun buget ori termen limită. Aș include pe site o opțiune de search. Are nevoie.

– Vrancea are un buget de  150.000 lei , anunțat pe 4 aprilie iar DL – 20 iunie, cu tot cu ghid.

Iași – 180.000 de lei

Se pare că Botoșani și Bacău au cele mai mari fonduri și sunt destul de transparenți.

Știu că am scris destul de mult. Așa că voi reduce: APL-urile au parteneriate cu ONG-urile doar fiindcă trebuie ori dă bine; deși există unii oameni care au intenții bune și reușesc cât de cât să creeze o platformă de comunicare și parteneriat, nu e suficient; trebuie să existe un plan pe termen lung, pentru comunitatea locală, cu fonduri mult mai mari pentru societatea civilă (recomand, în mediu, 500.000 de lei) și cu platforme de comunicare și parteneriat (exemplu:Prefectura Iași); ]nțeleg că cele mai multe ONG-uri nu vor să se pune rău cu APL-urile dar dacă vrei mai mult, căteodată trebuie să bați cu pumnul în masă. Deși recomand mai întăi un dialog civilizat și în față cu cei de la conducere.

Dacă Iașul va dori să fie viitoare capitală european culturală va trebui să investească mult mai mult. Nu doar în străzi, renovarea multor clădiri, spații verzi și evenimente naționale/internaționale dar și în societatea civilă locală. Și să fie transparent. Dacă nu alt oraș ar putea deveni.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s