3 ani de blogging

Noroc că WordPress mi-a amintit, fiindcă am uitat de aniversarea lui. anniversary-1x Inițial am încercat bloggingul pe blogspot, dar era pentru A.S.A.F.F.I.. Era cu cel puțin un an înainte de a-l deschide pe acesta.

Fiindcă doream să am ceva mai multe opțiuni am ales WordPress. Inițial a fost creat pentru a promova concertele/festivalurile organizate de Metalsupport, proiectele și evenimentele organizate de asociațiile din care făceam parte. În timp am început să scriu și despre alte subiecte, cum ar fi despre viața de student și despre Universitatea Cuza, am început să postez videoclipuri și anunțuri despre traininguri, proiecte, programe la nivel național care erau interesante pentru mine. Recent, prin toamnă, am început să scriu despre viața de SEV, advertoriale și să vizitez din ce în ce mai multe bloguri/site-uri.

Au fost perioade când aveam și câte 3-5 articole pe zi (cele mai multe erau anunțuri) ori un articol o dată la 2-3 săptămâni. Asta fiindcă nu prea știam despre ce să scriu ori îmi era puțin frică.

Pentru a înțelege mai bine social media am participat la câteva evenimente în Iași (SMS Iași, OdO Iași, PRIME Iași), am avut și 2 încerci să îmi extind aria (moderator la un radio online local și intern la Departamentul MEDIA la UAIC) dar fără prea mult succes. Adică fără continuitate după terminarea stagiului.

Am avut o încercare de a deveni mai profesionist cu un domeniu propriu. Deși există dintr-un motiv ori altul nu am scris nimic pe el – http://razvanpascal.eu/

În tot acest timp am învățat: – nișa – e indicat să ai o nișă cu care să fii asociat. Poți avea mai multe bloguri/site-uri și să ai mai multe nișe ori poți să ai un blog personal dar să scrii preponderent despre un subiect.

constant – e bine să scrii cel puțin un articol pe săptămână. Dacă ai mai mult de 3, în scurt timp, blogul tău va crește exponențial.

gramatica și ortografia – e foarte important. Deși știu că am păcatele mele, încerc să le minimalizez.

conexiune cu alți bloggeri – e important să vizitezi și să cunoști alți bloggeri. Nu trebuie să ții faci prieteni. Nici să ai 300 de bloggeri pe care să îi vizitezi în fiecare zi. Dar, în timp, să creezi o conexiune cu cei care crezi că merită. Câteva comentarii și link exchange poate fi un început. –

comentariile – dacă le primești înseamnă că oamenii apreciază munca ta ori sunt interesați. Dacă sunt negative sunt și ele în regulă. Dacă sunt cu înjurături și rasiste….știi ce trebuie să faci. Ignorăle și să fie șterse. În rest oferă pentru a primi.

advertorialele – sunt bune doar să nu fie prea mult. Prin prea multe înțeleg că jumătate, ori mai mult de jumătate din articole, sunt plătite.

limita libertății de exprimare – aici e un subiect sensibil. Deși e blog personal și poți scrie despre orice trebuie să ai grijă despre ce scrii și cum scrii. Dacă faci campanie negativă unei companii ori persoană publică doar fiindcă ți se trezește ori fiindcă crezi că îți aduce mai mult trafic, să nu te plângi că vei fi dat în judecată. Dar dacă o faci cu motive bine întemeiate, cu probe atunci ai dreptul să te exprimi. Limita libertății e să nu încalci libertatea altuia. Plus tot ceea ce hotărăște legea.

conținutul – dacă ai o fotografie și/sau un videoclip în articol deja devine mai interesant. Câteva bolduri pe unele cuvinte cheie atrage privirea. Să nu fie prea lung (gen mai mult de 600-700 de cuvinte) dar nici prea scurt (mai puțin de 20 de cuvinte). Taguri pe cuvinte cheie și 1-2 link-uri inserate. Să fie inclus într-o categorie, să ai cel puțin un tag și opțiune pentru comentari, le consider esențiale.

aspectul – eu prefer wordpress fiindcă am mai multe opțiuni și libertate de mișcare decât blogspot. Am mai multe teme și widgeturi.

domeniu propriu – cred că depinde de fiecare persoană în parte. Unii au un blog de succes cu domeniu propriu alții având .wordpress.com la denumire. Deși bloggeri cu vechime recomandă domeniu fiindcă denotă seriozitate eu îl prefer așa cum e. Dar depinde, de fiecare în parte.

verificarea înainte de publicare – cu greu am învățat că e necesar. O mică verificare, o previzualizare, înainte ajută la coerența lui și corectarea unor greșeli gramaticale/de ortografie.

Deja articolul începe să devină destul de lung, așa că: La mulți ani Răzvan Pascal virtual!

happy-crazy-new-year-cr-joanna-harmon-3

 

Sursa foto

Anunțuri

6 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s