Pasiune: Organizarea de evenimente

Fiind pe alte meleaguri, cu un program de lucru clar și fără prea multe activități extra, realizez din ce în ce mai mult că unul din lucrurile de care îmi este dor este organizarea de evenimente.

Să fac planuri. Să mă gândesc la diverse opțiuni, resurse și posibilități. Termene limită și oameni.

Efectul unui proiect/eveniment asupra oamenilor și comunității.

De este un proiect social ori ecologic. O seară de film ori o universitate de vară. Adrenalina muncii și sentimentul de reușită îmi lipsesc.

Doar că aici…am noroc dacă aș organiza o petrecere ori o seară de film.

De cele mai multe ori am învâțat implicându-mă în propriile proiecte ori în cele ale organizațiilor în care am fost.

Am învățat că oamenii sunt cei mai valoroși într-un proiect. Însă la fel de importante sunt: o viziune clară a proiectului, termene limită ce trebuie respectate, de încercat fiecare opțiune și să nu îți fie rușine să ceri ajutorul dar și să distribui responsabilități. Promovarea evenimentului din timp și intens și să zâmbești de fiecare dată, oricât de greu ar fi. Dar se merită.
Oricum când mă voi reîntoarce în România (și să rămân acolo) îmi propun să am cât mai multe proiecte/evenimente pentru a ajuta societatea civilă românească.

Deși cu EVS e minunat îmi este dor să organizez ceva, de amploare, cu propriile mâini.

Gândindu-mă la trecut realizez că cel mai mare punct comun pe care îl am cu fratele meu este acesta: organizarea de evenimente.

El a preferat să organizeze concerte/festivaluri rock/metal iar eu proiecte/evenimente pentru societatea civilă. Cât puteam și eu.

Deși drumurile sunt diferite, motivația e aceeași. Să facem ceea ce ne place, indiferent de sacrificiul de moment.

Anunțuri

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s