Burse sociale pentru studente

….de fapt pentru studentele care urmează un master. Am scris și anul trecutdespre aceste burse care sunt acordate studentelor de la master, în valoare de 3000 de lei pe an. Se pare că va fi pentru câțiva ani buni acest program.

Pentru Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași sunt acordate 500 de astfel de burse sociale iar scopul acestora este de a facilita accesul studentelor care provin din familii cu posibilități materiale reduse, la pregătire universitară, în cadrul studiilor de masterat.

O parte din fostele colege de la master au apelat la această bursă și erau destul de mulțumite. Banii au venit la timp, de cele mai multe ori, iar documentația nu e chiar așa de pompoasă. Partea negativă e că termenul de depunere a dosarului e până pe 12 octombrie 2012.

Mai multe informații puteți afla aici.

Anunțuri

2 comentarii

  1. Ironic, numai pentru fete? Vad ca bursele fac parte din cadrul proiectului „Reconstrucţia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesională şi egalitate de şanse”.
    Nu este nimic discriminator in faptul ca bursele is date numai la fete cu probleme? Baietii nu au probleme asemanatoare?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s