Noutăți din partea Asociației Mai Bine: recrutări și Masă Critică

Una dintre cele mai active ong-uri de mediu din Iași, Mai Bine, face recrutări de voluntari și invită toți cei care sunt in Iași pe data de 22 septembrie 2010 să participe la proiectul Masă Critică.

Proiecte ale Asociației: IaȘi Reciclează , Colectare Baterii,  Gustă Slow, Săptămâna Fairtrade, Zile Verzi, DOC EST etc.

Mai multe despre Mai Bine aici.

Un proiect susținut și promvat de Asociație: Masă Critică

În fiecare dintre noi există potenţial pentru a schimbă ceva în mai bine. Acest potenţial este stimulat şi valorificat cel mai bine în echipă. Dacă îţi preţuieşti timpul, vrei să-l investeşti în modelarea de alternative mai bune prin acţiuni pline de însemnătate şi dacă urmăreşti un trai armonios, sprijinit pe valori etice, principii ecologice şi o lume mai echitabilă,  ne-am bucura să te avem alături.

Căutăm persoane entuziaste, dedicate şi muncitoare care doresc să-şi investească timpul în sprijinirea  proiectelor, activităţilor şi evenimentelor noastre. Aşadar, pe parcursul a două săptămâni, în perioada 14 – 30 septembrie, din dorinţa de a ne extinde echipa, recrutăm 5 voluntari pentru Mai Bine.

Completeză acest formular si trimite-l la contact [at] maibine.eu până la data de 28 septembrie 2010. Selecţia voluntarilor va avea loc în urma unei discuţii libere pe data de 30 septembrie 2010.

Cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilităţii propunem o ediţie specială a Masei Critice pe 22 septembrie, cu 2 zile mai devreme de ultima zi de vineri din luna, când se sărbătoreşte Ziua fără Maşini. Vor fi din plin maşini pe străzile Iaşului în ziua respectivă fără doar şi poate pentru că municipalitatea a decis marcarea zilei respective duminică, 19 septembrie, „pentru a nu crea foarte multe probleme in trafic”.

Biciclete nu creează probleme în trafic, maşinile o fac, contribuind tototdată la poluarea fonică şi a aerului. Haideţi aşadar cât mai mulţi miercuri să ne adunăm şi să formăm cea mare masă critică de până acum pentru a tranmite împreună mesajul noi nu blocam traficul, ci facem parte din trafic.

Locaţia şi ora rămân neschimbate.

Blog-ul actiunii – http://criticalmassiasi.blogspot.com

Un comentariu

Lasă un comentariu